Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 10 iun 2019 - Anul XXIV, nr. 133 (7134)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,65 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   3 imagini |   ø fişiere video

Salonul Internațional de Carte Românească la Cernăuți, ediția a VI-a

Luni, 10 Iunie 2019 (11:07:46)

În ziua de 7 iunie 2019, în incinta Bibliotecii Regionale „Mykhaylo Ivasiuk” din Cernăuți, Consulatul General al României la Cernăuți a organizat, în parteneriat cu Editura „Alexandru cel Bun” și Centrul Media BucPress – asociația jurnaliștilor români din Ucraina, cea de-a VI-a ediție a Salonului de Carte Românească.

Deschis de Irina Loredana Stănculescu, Consul General al României la Cernăuți, evenimentul a reunit autori și reprezentanți ai unor edituri din România, Republica Moldova și Ucraina. Lansările și prezentările de carte și reviste, dezbaterea pe marginea stării actuale a circulației cărții românești în Ucraina au fost moderate de Alexandrina Cernov, directorul Editurii „Alexandru cel Bun”, membru de onoare al Academiei Române, și de Domnul Marin Gherman, președintele Centrului Media BucPress.

În cadrul Salonului, participanții au avut posibilitatea să facă cunoștință cu volume publicate la Suceava, București, Iași, Chișinău, Cernăuți sau Hliboca și să audieze opiniile unor scriitori, poeți, specialiști în domeniul istoriei, științelor politice, literaturii etc. privitoare la importanța titlurilor evocate.

În rândul autorilor care și-au prezentat recentele apariții publicistice s-au numărat avocatul Iulian Rusanovschi, din Chișinău („Războiul Monumentelor - soarta monumentelor din Basarabia, Bucovina de Nord și Transnistria în perioada 1918 – 1944”); Gina Puică, din Suceava, lector în cadrul Lectoratului de Limba Română al USV în cadrul Universității Naționale din Cernăuți („Theodor Cazaban ou La révolte silencieuse. Un écrivain roumain en exil”); scriitorul Vlad Vlas, din Piatra-Neamț („La 100, fără unire”), jurnalista Maria Toacă, scriitorul Mircea Lutic, poetul Vasile Tărâțeanu, jurnalistul Nicolae Șapcă și istoricul Petru Grior din Cernăuți. De asemenea, au fost prezentate mai multe reviste dedicate istoriei Bucovinei, culturii și spiritualității românești, între care „Analele Bucovinei”, „Glasul Bucovinei”, „Codrul Cosminului”.

La acest eveniment, Editura Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și Biblioteca USV au fost prezente prin cele mai recente apariții de carte ale universitarilor suceveni și prin ultimele numere de reviste științifice în domeniul limbii și literaturii române, istoriei, geografiei, științelor inginerești, volume de traduceri etc.

Din partea Bibliotecii USV au fost donate Bibliotecii Editurii „Alexandru cel Bun” un număr de peste 110 de titluri de carte românească (ale unor autori ca Tudor Arghezi, Lucian Blaga, George Bacovia, Nichita Stănescu, Liviu Rebreanu, Ioan Luca Caragiale, Emil Cioran, Mircea Eliade, Ana Blandiana, Panait Istrati, Constantin Negruzzi, etc.) și câteva numere din revistele „Codrul Cosminului”, „Analele USV, Seria Filologie”.

Biblioteca Editurii „Alexandru cel Bun” oferă acces gratuit elevilor, studenților și tuturor iubitorilor de carte românească din Cernăuți la fondurile sale constituite de-a lungul anilor, grație donațiilor din țară și achizițiilor realizate prin intermediul Institutului Cultural Român.

În cadrul discuțiilor, s-a analizat posibilitatea identificării unor fonduri guvernamentale și neguvernamentale pentru editarea de carte în limba maternă pentru comunitatea românească din Ucraina.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Salonul Internațional de Carte Românească la Cernăuți, ediția a VI-a.
 Vizualizări articol: 1365 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Salonul Internațional de Carte Românească la Cernăuți, ediția a VI-a0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei