Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 20 ian 2021 - Anul XXVI, nr. 15 (7627)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Un bărbat din Plopeni are nevoie urgent de bani pentru a duce mai departe lupta cu cancerul

Miercuri, 20 Ianuarie 2021 (12:10:49)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Un bărbat din Plopeni, Florin Matraș, în vârstă de 53 de ani, are nevoie urgent de bani pentru a continua lupta cu cancerul. Fundația Umanitară Nord 2001 a demarat mai multe campanii de ajutorare a bărbatului, care are nevoie de sume de bani considerabile pentru a putea să facă tratamentele costisitoare din Turcia și din țară. Bărbatul are nevoie de ajutorul și mobilizarea noastră, a tuturor, pentru a ajunge din nou la Clinica Anadolu din Turcia, unde ar trebui să urmeze tratamente specifice pentru a avea o șansă la viață. Cu ajutorul oamenilor de bine, care au făcut donații, în luna decembrie, bărbatul a ajuns la clinica din Turcia, unde a făcut mai multe proceduri. Împreună cu familia, Florin Matraș a hotărât să urmeze în România tratamentul procurat din Turcia, realizând altfel o economie de 2.300 de euro săptămânal. Petru, fiul lui Florin Matraș, a povestit recent: „Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns și la a patra ședință de chimioterapie și imunoterapie în Turcia. Stresul s-a mărit considerabil, iar starea psihică a tatălui meu a scăzut odată cu kilogramele, dar ce ne face să mergem înainte este speranța de la Dumnezeu, motivația domnului doctor Sinan, un om cu un suflet peste așteptări și de o credință uriașă. Totodată, interacțiunea cu oamenii cu suflet mare face ca lupta lui tata să fie mai ușoară, gândurile și sentimentele transmise de voi, oameni frumoși, aduc alinare și bucurie pe chipul tatălui meu. Din păcate, lupta pe care o credeam aproape câștigată este de fapt doar începutul unui drum lung pe care trebuie să-l urmăm. Ne păstrăm totuși încrederea că vom reuși”.

 

·        Suferință

 

Am aflat de la Andrei Iacov, membru al Fundației Umanitare Nord 2001, că Florin Matraș trebuie să ajungă pe 25 ianuarie în Turcia, pentru reevaluare și pentru o operație estetică de reconstrucție a feței (de la nas în jos). „Urmează o operație dificilă. În urma intervențiilor chirurgicale efectuate în țară, bărbatul nu mai are mușchii feței, fiind necesar implant de mușchi de bovină sau mușchi de pe ambele picioare, pentru a putea reconstitui partea musculară a feței. Trebuie să achite 50% din suma operației, în care intră implantul de mușchi și mandibulă artificială, urmând ca după finalizarea tuturor intervențiilor chirurgicale să urmeze încă 15 ședințe de fizioterapie a feței pentru a putea lucra mușchii noi ai feței. Domnul Matraș a ajuns la capătul puterilor, distrus fizic și psihic, vede cu greu lumina de la capătul tunelului, au rămas fără resurse financiare pentru a continua și tot efortul de până acum poate fi în zadar dacă nu continuă. Plânge și este deznădăjduit. Are nevoie de noi. Suntem în putere să îi redăm speranța și bucuria de a trăi. Este momentul să arătăm că suntem din nou solidari. Orice sumă, indiferent de valoare, îl poate ajuta pe domnul Matraș să continue procedurile și să aibă o șansă de vindecare. Contăm pe sprijinul dumneavoastră, ca de fiecare dată”, este mesajul transmis de reprezentanții Fundației Umanitare Nord 2001.

 

·        Continuați să donați!

 

Toți cei care doresc să susțină acest caz pot să doneze în conturile Fundației. Sumele vor ajunge integral la Florin Matraș. Banii pot fi direcționați în contul Fundației Umanitare Nord 2001, deschis la Unicredit Bank Suceava: RO13 BACX 0000 0032 4475 3000, în Lei Sau RO83 BACX 0000 0032 4475 3001, în Euro, Cod SWIFT/BIC: BACXROBU și pe site-ul Fundației www.funord2001.ro, direct cu cardul.

Este cumplit de greu să știi că viața ta depinde de o sumă mare de bani, pe care nu o ai la dispoziție. Simți neputința de a face încă un pas spre vindecare. Oricât de chibzuiți ar fi cei din familia Matraș, banii sunt în continuare prea puțini și au nevoie disperată de dumneavoastră pentru a putea continua. Sunt în situația în care nici o sumă oferită nu este prea mică, iar fiecare gest al dumneavoastră contează în lupta pe care o duc. Cu ajutorul nostru, al tuturor, ar trebui să strângă o sumă de peste 60.000 de euro, pentru tratamentul salvator, tratament care include 12 ședințe de chimioterapie și imunoterapie, plus evaluarea din această lună și plata parțială a mandibulei, ea fiind deja comandată (un material artificial „zirconiu” și implant de mușchi de pe picioare). Familia aduce mulțumiri tuturor oamenilor de bine care au făcut donații, firme și persoane fizice. Donatorii se regăsesc și pe pagina de Facebook a Fundației Umanitare Nord 2001 – Sânge pentru România. Lupta pentru Florin Matraș este abia la început. Continuați să fiți alături de acest bărbat aflat în suferință. Continuați să donați!

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Un bărbat din Plopeni are nevoie urgent de bani pentru a duce mai departe lupta cu cancerul.
 Vizualizări articol: 2522 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Un bărbat din Plopeni are nevoie urgent de bani pentru a duce mai departe lupta cu cancerul5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei